Shena

Înainte să mă mut în Bucureşti aveam o gramadă de expectative. Vedeam în acest oraş mizer un fel de eden creativ şi nu doar creativ, dar îl vedeam ca pe propria-mi bucăţică de rai. Poate m-am ambalat prea tare, poate am sperat prea mult de la o capitală din estul Europei, cert este că după ceva timp petrecut aici nu pot să nu simt un gust uşor amar şi să regret timpul investit în vise şi aşteptări deşarte. Nu îi neg minunăţia şi grandoarea, comparativ cu micuţul orăşel de provincie de care aparţin este ca un mall pe lângă o cocioabă dărăpănată din chirpici, dar nu este palatul în care m-am visat metamorfozându-mă.

Bucureşti este oraşul posibilităţilor, al oamenilor grăbiţi dar interesanţi, al diversităţii de orice factură, unde la orice oră din zi şi din noapte poţi găsi ceva de făcut, indiferent de buget sau circumstanţe.

Bucureşti este oraşul care te face să te gândeşti la toate iubirile tinereţei, la toate te iubesc-urile rostite şi neîmpărtăşite, la toţi băieţii pe care i-ai admirat şi în secret plăcut, la toate oportunităţile care au trecut pe lângă tine şi cărora le-ai dat cu piciorul.

Bucureşti este oraşul care te duce cu gândul la mâncarea mamei, care chiar dacă era prea sărată sau prea condimentată, mereu te aştepta aburindă când veneai de la şcoală.

Bucureşti este oraşul care îţi aminteşte de toţi prietenii pe care i-ai pierdut, de toate persoanele pe care le-ai detestat, de modelele pe care, copil fiind, le-ai avut, urmat orbeşte.

Bucureşti este oraşul care te face să fii nostalgic, cu dor de casă, dor de familie, dar care te răpeşte imediat în nebuloasa cotidiană, nelăsându-ţi prea mult timp să reflectezi.

Metrou, agitaţie, zgomot, lume nouă, locuri noi, experienţe... Bucureşti. Şi totuşi mai ai răgaz să îţi fie dor...

Îmi petrec zile în şir încercând să găsesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie fără să dau în patetism, sau ducegării ieftine şi cu tot ce mă aleg la finalul zilei sunt pagini măzgălite, rupte sau aruncate, nervi tociţi şi idei noi pentru alte bucăţi de proză. Când mă gândesc la el, mintea îmi zboară în atâtea locuri şi atâtea evenimente încât îmi e greu să îmi focusez atenţia asupra scopului principal, el. Poate nu m-a prins suficient de tare încât toate gândurile mele să fie îndreptate înspre el, sau poate că m-a prins prea tare astfel încât a trecut o graniţa imaginară impusă de mintea mea bolnavă, şi a devenit ceva sacru, prea bun şi sfânt încât orice rând scris pentru el, sau despre el să mi se pară prea nesemnificativ şi pueril încât să treacă de auto-critica uneori mea severă şi să se materializeze, cumva.
Fraze pompoase şi întortocheate, dar lipsite de scop, esenţă, doar cuvinte deşarte. Urăsc sentimentul ăsta de neputinţă. De ce mi se pare totul atât de greu, când e atât de uşor.
Nişte ochi verzi, totul porneşte de aici pentru mine. I fall for every pair of green-blue eyes, mostly no exception. Un zâmbet cuceritor şi nişte gesturi rafinate, ce trădează o bună educaţie şi mult bun simţ.
O noapte în oraş aparent plictisitoare, decizia de a ieşi la o băută pe ultima sută de metri, plecată de acasă cu un scop şi ajunsă în preajma unor oameni şi într-o situaţie total neprevăzută. Un Bucureşti plictisit şi aglomerat, nişte ţigări fumate în grabă şi un pet de bere luat la cheta. Un pretext ieftin de discuţie, o glumă, nişte râsete, big-bang mi-a trezit interesul. Un nume absolut fermecător, un zâmbet pe măsură, fără a face o concurenţă neloială numelui. Străduţe vechi, prost restituite, oameni dubioşi.
O pauză de o ţigară, amalgam de gânduri şi sentimente ce necesită o nicotinizare înainte de o analiză mai profundă. Ţigări... aceeaşi marcă de ţigări, aceeaşi culoare, aceeaşi lungime. Trag, inspir, expir, plămânii mei se inundă de un fum înnecăcios, iar creierul meu scurtcircuitat de doza de dioxid de carbon neaşteptată, ia o pauză, încetineşte, se opreşte. Nu mă simt în stare să continui, asta dacă am început vreodată ceva cu adevărat.
Un Bucureşti prins în sărbătoare, asta mă duce cu gândul la atâtea clişee literare, fericire şi bucurie exterioară reflectată în micro-universul autoarei. Ahhh... mă simt ca o Sandra Brown autohtonă, mult mai adolescentină şi patetică. Nu ştiu exact de ce mereu o dau pe mai sus numita ca etalon de degradare literară, poate pentru că ea şi-a atras atâtea critici pentru clişee de factură romantică, dar uneori mă apucă râsul că îndrăznesc să îmi compar pseudo-literatura cu cineva care măcar a fost publicat.
Muc de ţigară fumat pe jumătate stins de talpa tenesului. Zâmbete, râsete, zâmbetul lui. Ochii îi sclipesc. Simt cum sângele îmi irigă frenetic obrajii. Privirea mea este suprinsă de a lui. Mă simt ca un copil prins la furat cu merele vârâte în sân. Zâmbesc timid. Nătângă, stângace, dau bir cu fugiţii şi îmi fixez privirea asupra prietenei mele. Am nevoie de un punct de echilibru, de un registru familiar care să mă calmeze, dar privirea lui e tot acolo, atârnând în aer şi aşteptând un răspuns. Încerc să mă temperez şi îi zâmbesc timidă ei. Chiar şi fără ca ea să mă bage în seamă şi să răspundă semnalmentelor mele disperate, reuşete să îmi redea calmul de care aveam nevoie, echilibrul acela interior, fragil, dar suficient cât să mai încerc un gest nebunesc de a-i înfrunta privirea.
Fug cu ultimul metrou spre casă. Prea laşă să mai încerc ceva în seara aceea. Îmi mai îngădui o ultimă privire înainte să dispară prin pasajul de la metrou şi să mă lase singură, cu gândurile mele şi cu ea.
Un zâmbet, nişte ochi verzi şi deja devine un el. Mă grăbesc, mă plictisesc, băieţii se schimbă, dar şablonul rămâne acelaşi un zâmbet, nişte ochi verzi...

 Pe balcon, la o ţigară cu Sushena.

Îmi aprind ţigara pofticioasă şi trag cu nesaţ, dar Sushena iar mi-a luat-o înainte. Mereu o face. Se uită la mine şi îmi zâmbeşte cu rânjetul ăla pe care mulţi îl găsesc adorabil, mai puţin eu. Privesc pe geam şi petrec cu privirea un Bucureşti care se pregăteşte de culcare, anxios să descopere o nouă zi, sau un Bucureşti pentru care ziua abea începe. Îmi zăresc reflexia pe sticla ferestrei. Iar s-a ascuns, acum rânjetul acela tâmp s-a contopit cu al meu. Îmi scutur capul şi privesc din nou. Se uită la mine cu privirea aia de nici dacă vrei nu scapi de mine şi suflă fumul într-o manieră ce se doreşte interesantă, boemă; patetică din punctul meu de vedere. Urmăresc fumul cu privirea până acesta se omogenizează cu aerul din balcon. Mereu m-a fascinat fumul de ţigară, formele fantomatice pe care le ia, asemenea unor nori jucăuşi cred că poate lua orice formă vrei, depinde de cât de creativ eşti, sau ce vrei să vezi. Mereu mi-am dorit să zăresc chipul persoanei iubite, dar niciodată nu mi-a reuşit, poate pentru că niciodată nu mi-am dorit cu adevărat asta, să iubesc sau să zăresc.

Începe să râdă de mine şi gândurile mele puerile. Îmi doresc să o fac să se oprească, dar ca orice chestie care există doar în capul meu nu o pot opri, sau măcar să încerc să o opresc fără să par mai absurdă decât priveliştea pe care o oferă o roşcată fumând într-un balcon şi râzând de una singură. Îmi vine să plâng, iar asta o opreşte pentru un moment până izbucneşte în cascade de râs şi mai colorate.

Renunţ! E singurul lucru pe care reuşesc să îl fac de când a intrat în viaţa mea. Îmi sting mucul de ţigară şi mă întorc la rutina mea zilnică. O las la intrarea în cameră zâmbind şi invitându-mă la o altă ţigară pe balcon. 

Ultimul fum, ultima ţigară, ultima tortură, asta îmi zic de fiecare dată, asta îmi promit de fiecare dată. Ce copilă, cât ai să continui să te mai minţi? mă întreabă în timp ce îmi aprinde ţigarea şi trage un fum odată cu mine. Ştii că nu poţi renunţa la mine, la noi.

 iubesc si urasc in acelasi timp oamenii. 

oricat de mult mi-as dori sa ma detasez emotional de ce inseamna specie umana si sa imi iubesc si mai mult pisicile lucrul acesta nu se intampla, poate pentru ca oamenii sunt intradevar speciali, chiar daca nu reusesc sa ii inteleg eu, sau poate pentru ca toate pisicile mele au tendinta sa moara in mainile criminale ale vecinilor mei. 
m-am schimbat si ma schimb in permanenta, in bine sau in rau, deja nu mai conteaza, oricum nu voi fi niciodata un produs finit, deci mereu ma pot upgrada, imbunatati, sau inrautati. 
mi s-a spus ca sunt rea. nu ma stradui, imi vine natural, deci daca te ranesc nu ma fa sa imi cer scuze pentru ca te voi trimite dracu, learn to deal with it baby. 
ma imprietenesc si ma atasez de persoanele de care nu ar trebui. nici pentru asta nu imi trebuie merite deosebite, my stupid side urla dupa credite, atunci cand voi primi un premiu pentru asta va fi top de lista in multumiri. 
sunt sincera, prea sincera, poate asta e unul din lucrurile pe care le regret la mine, ah da! si paranoia.

06 Octombrie, about me Hi5.

 Se bagă în sufletul tău până când nu mai ai aer, şi copleşită îţi deschizi braţele şi îi îngădui o îmbrăţişare. Neobrăzat, needucat îţi fură îmbrăţişarea şi fuge. Se ascunde în colţul lui şi se blochează şi mai tare înăuntru. Se închide cu cheia pe dinăuntru şi te lasă să baţi în uşa ferecată până nu mai ai suflare, obosită şi lipsită de energie renunţi. Când eşti pe drumul de abandon a ideeii, cu un mers apăsat, cu trupul uşor gârbovit, el îţi simte disperarea şi depărtarea şi atunci deschide timid uşa lăsând puţin spaţiu prin care se strecoară ca o felină. Pironit în faţa uşii se uită la tine cu ochii goi şi rugători. Aceeaşi ochi care te-au păcălit şi dăţile anterioare. Îl priveşti şi îţi promiţi că de data asta nu te va mai păcăli. Citindu-ţi gândurile se apropie un pic, ştii prea bine ce urmează şi totuşi nu te întorci să îţi vezi de drum. Te opreşti şi îl priveşti cu aceeaşi ochi iubitori cu care l-ai privit de fiecare dată. Asta îi dă siguranţă şi mai face un pas. Continui supusă acelaşi ritual demonic, care cu fiecare dezamăgire te sfâşie, adâncind rana, ca un cârlig pe care îl înfingi în nenumărate rânduri în acelaşi leş neajutorat, care nu mai ripostează de mult, dezgustător, dar capabil să îţi suplinească fetişul ascuns. Ştii că trebuie să te opreşti, dar totuşi nu o faci. Dorinţa de a simţi din nou îmbrăţişarea aceea furată cu neruşinare este mult mai puternică decât orice regret postum. Magnetizată faci un pas la fiecare jumătate a lui, doi paşi la fiecare sfert a lui, când el s-a oprit din mers tu deja alergai ca un copil spre o acadea. S-a dat un pas în spate. Mintea ta a prins ideea şi asta te panichează, dar nu te opreşte. Acum conştientizezi şi mai mult că nimic nu s-a schimbat, că iarăşi te vei înjosi şi preta la ceva atât de degradant pentru sufletul tău, dar totuşi atât de satisfăcător, e o situaţie atât dulce amăruie. Te resemnezi şi îţi promiţi că asta va fi ultima dată, a câta oară este când zici că e ultima dată? Toată situaţia îţi vine ca un deja vu al unui deja vu, al unui deja vu, al unui număr pe care l-ai pierdut de deja vu-uri. Ultima dată? De câte ori vei mai spune ultima dată.

nu, nu am inceput sa plang *i'm a brave heart*, dar am inceput sa ranjesc ca o cretina si sa mai vreau odata.

se pare ca am devenit cu un an mai pedofila, da am facut 19 pe 09.09.2009 -> 999 - looks like I'm a devil and a half.
nu am regrete, sunt convinsa ca anul asta o sa fie genial, se arata asa incepand chiar cu saptamana viitoare.
a bit of child Sushena is dead, and a more mature retarded bitch Sushena came to fill that space.

``cuz love is just a bloodsport.

I am broken, but I know no one to fix me. I feel like an ugly doll that no one wants to buy, not even to scare his little friend on Halloween. I feel lost, lonely and caring on my shoulders the heavy world. I feel pointless. I am dissapointed.

 

simt ca ma sufoc in orasul asta in care toti prietenii imi sunt plecati la mare, la munte, la sat.
simt ca ma sufoc in aceeasi rutina.
de luni o gura de aer proaspat. tabara. fun. daca o sa fie ca pe skype, o sa fac febra musculara de atata ras.
noh, suva verde, cumparaturi si si si multa rutina.
sunt plictisita, dar o sa ma vindec.
49 de zile ramase.

 

l-am visat si era atat de real.
el era atat de real, visul chiar si eu la cat de naiva sunt mi-am dat seama ca nu are cum sa fie real.
nu am nicio tentativa de indragosteala dar mi se pare adorabil el, prezenta lui si mai ales visele cu el.
am un exces de dragalesenie doar cand ma gandesc, urmat de patetism.
da-i cu lamaie sa nu ti se aplece.
dar nu, nu il iubesc.
nici nu cred ca il plac indeajuns.
as putea sa il urasc pentru cat de adorabil e.
cred a asta o sa fac, am sa imi canalizez toata dragostea pentru a-l uri.
aberez.

I rock at failing. The only thing I do right is failing.
feel, fall, fail :)
I'm so fucking tired of all. I'm just fed up with the world, with me, with everything. So much expectations and so much pressure. Fuck the expectations and fuck the world, I'm tired of ppl waiting smtg from me, and give me in change nothing. I'm not a giver, I'm a fucking taker so fuck off.

"Fuck! fuck! fuck!"
"Oh my dear, you said the f word... you should be ashamed!"
"What word? Fuck? What's wrong with fuck you fucking lovely fucked up lady? Fuck fuck fuuuuuck!"